Ce fac concurenții de la MASTERCHEF, sezonul 2

Publicat: 09/06/2013, 17:14
Actualizat: 30/07/2014, 11:31

Și-au făcut ucenicia în bucătărie de la MASTERCHEF, iar acum concurenții celui de-al doilea sezon al show-ului de cooking de la Pro Tv au început deja să își transforme pasiunea într-un stil de viață. Fie că s-au apucat de cursuri de bucătari, că s-au angajat în restaurant sau că merg la evenimente culinare, toți trăiesc încă pe pielea lor schimbarea adusă de MASTERCHEF.

În marea finala Aida și Alex, câștigătorii primelor două locuri, au primit și câte un curs de șase zile la Academia Barilla din Italia, astfel că amândoi abia așteaptă să descopere secretele acestei bucătării. Până atunci, Aida Parascan, câștigătoarea MASTERCHEF, s-a întors deja în România, unde va sta până la sfârșitul verii, și deja pune umărul la deschiderea unui restaurant în Buzău.

„E un proiect foarte frumos, eu mă ocup de proiectarea bucătăriei, instruirea personalului din bucătărie și conceperea unui meniu”, spune Aida, care are nenumărate propuneri de a colabora cu restaurante din toată țara. „E cea mai mare realizare a mea pe plan profesional. E o onoare că am avut posibilitatea să fiu acolo, alături de profesioniști și să îmi demonstrez atât mie, cât și celorlați că o femeie poate mult. Deocamdata am decis să stau în România pe toată perioada verii. Vreau să studiez mai mult, dar să fac și practică. Mi-ar plăcea să fac un turneu culinar prin țară. Sunt convinsă că voi reuși”, mai spune Aida.

După ce s-au împrietenit la MASTERCHEF, Alex, Nini, Mihai și Victor au păstrat legătura și chiar au mers împreună la evenimente culinare. Așa se face că săptămâna trecută, jucătoarele de la echipa feminina de baschet U Cluj au avut bucuria să mănânce preparate facute de niște MASTERCHEFI.

Alex Hora, Nini, Mihai Toader și Bogdan Roman s-au organizat în așa fel încât să pună la cale un festin în aer liber:

„Am gătit în aer liber, într-un cadru mirific. Meniul a fost un Bogracs la ceaun, pui Shanghai, salată vietnameză, pulpe de pui și aripioare marinate la grătar cu sos de usturoi și desert Zabayone. Ne-am amintit de cantonamentul de la MASTERCHEF cu drag, retraiam efectiv starea de acolo”, povesteste Alex.

Victor Nemeș a avut ideea de a-și lua colegii la un eveniment de gătit chiar la grădiniță unde merge băiețelul său. Și-a chemat, pe bunii săi prieteni de la MASTERCHEF, Nini, Mihai, Alex, dar și pe Mimi Nicolae, câștigătoarea locului al doilea în primul sezon al show-ului de la Pro Tv la „Cultural Celebration Day”, un eveniment care serbează diversitatea culturală.

„Noi am reprezentat România”, povestește Victor. „Am gătit legume la grătar, piept de pui umplut cu spanac, muguri de pin și mozzarella, dar și friptură la grătar. Am gătit pentru copiii de la grădiniță, iar reacția lor când ne-au văzut a fost de-a dreptul emoționantă. Aproape că nu mai apucam să gătim pentru că roiau toți în jurul nostru, ne cereau autografe și doreau să facem poze”, mai spune pilotul de la MASTERCHEF.

Și pentru Traian Galleguillos experiența show-ului de la Pro Tv a fost decisivă: imediat după încheierea filmărilor, acesta a urmat cursuri de bucătar și chef, și-a luat diploma și s-a și angajat în bucătăria restaurantului Escargot Bistro. La fel a facut și Maria Secrieriu, care semnează meniul în restaurantul Rococo Bistro & Lounge. Am reușit să pun pe picioare o frumoasă colaborare, într-o locație chic, unde vă aștept pe toți cu mare drag să gustați din preparatele mele. Și mi-aș mai dori să pot pleca prin țară într-un turneu marca MASTERCHEF împreună cu câțiva colegi, în așa fel încât toată lumea să poată degusta preparate unice”, a mai spus Maria.

Vlad Mureșan, somelierul de la MASTERCHEF, își continuă în paralel cu activitatea sa și pasiunea pentru gătit. Recent, acesta a fost invitat să le gătească copiilor de la grădinița Țăndărică din Cluj. „Am acceptat cu drag invitația de a găti alături de copii, de a le arăta felul în care se transformă ingredientele, de a le povesti câte ceva despre drumul de la ingredientul în stare primă și până la produsul final, de a le transmite plăcerea de a găti”, spune Vlad. Acesta e de părere că echilibrul alimentar este cea mai bună soluție în educarea gastronomică a celor mici, astfel că dorința sa a fost în primul rând să le arat copiilor faptul că mâncărurile lor preferate, dar de multe ori interzise, pot să fie sănătoase. „De aceea am gătit pizza cu ei, dar numai cu legume, limonadă și spumă de căpșune. A găti împreună cu copiii e un exemplu al felului în care viața mea a început să se schimbe după MASTERCHEF. Cu siguranță că nu m-aș fi simțit în largul meu să accept o astfel de invitație acum câteva luni, dar MASTERCHEF mi-a adus mai multă încredere în mine, depășirea unor bariere mentale, precum și punerea în practică a unor dorințe”.

Și Maria Pop s-a dedicat atelierelor culinare cu copii, mai ales că experiența de mămică o ajută în conceperea de meniuri speciale pentru cei mici. „Ideea atelierului de gătit pentru copii a venit din pasiune. M-am gândit că și copiii mei se joacă cu lingurile de lemn, cu oalele, cu vasele. Și mi-am zis să facem și noi în Baia Mare, ținând cont că în România sunt aproximativ 3 ateliere de acest gen. Surpriza a fost să vină dublul numărului de copii anunțați inițial și i-am primit pe toți. Și asa am gătit alături de 100 de copii. Am gătit ‘pizza magică” pentru că este un produs pe care îl mănâncă orice copil. Mi-am adus aminte de copilăria mea, când eram înnebunită după pizza, aș fi mâncat non-stop, în fiecare zi. Am zis că e magică deoarece e gatit de copii și acest lucru o face magică. Aș repeta această experiență oricând și mi s-a propus chiar să mai facem ateliere și cu prăjituri”, a povestit Maria.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?